15.10.2009
Mitul neamtului providential
Nimic dar absolut nimic nu-i nou sub soare pe tărâmul carpato-danubiano-pontic. Mereu ne învârtim în aceleaşi cercuri închise şi damnate ale evoluţiei noastre. Aici şi doar aici ai unica şansă de a deveni cel mai mare futurolog ( cititor al viitorului ) din toată lumea asta. Pentru că în acest spaţiu supus vremurilor evoluţiile sunt trase la şablon şi, astfel, sunt uşor previzibile.Odată la 70 sau la 100 de ani strănepoţii trebuie, obligatoriu, să treacă prin nenorocirea străbunicilor.E o lege a naturii care acţionează indiferent de puterea sau opoziţia vreunei forţe mojore, fie aceasta a Prea Bunului Dumnezeu. O altă lege care guvernează evoluţia pe această planetă a naţiunii româneşti e aceea că, odată la 150 de ani, cei mai viteji şi mai drepţi dintre urmaşii tracilor sunt scoşi din căcat, spălaţi, aranjaţi, îmbrăcaţi, disciplinaţi şi trimişi mândri-n lume de câte-un neamţ. Aşa a fost la 1866 când dictatura, abuzurile şi gianparalele cu curve sârboaice şi rusnace a închegat o „monstruoasa coaliţie” între boieri şi paşoptişti, care l-a zvârlit din jilţurile moi ale domniei în colbul pribegiei pe marele domnitor al Unirii, Al. Ioan Cuza. Iar apoi, imediat, un liberal, Vizirul Cel Mare, pe numele său Brătianu, a adus în ţară, pitit pe un vapor, un neamţ. Omul providenţial pentru ceea ce avea să fie România, pe numele său de prinţ Carol de Hohenzollern, a fost pus în jilţul domnesc în primul rând pentru a slava ţara unită şi poporul de la dezintegrare şi dezbinare. Românii acelor vremuri, ca şi cei de azi au unicul şi inegalabilul dar de a se mânca de vii unii pe alţii. Şi atunci, ca şi acum luptele politice interne, rivalitatea dintre şefii politici, prostia, incompetenţa şi corupţia din politichia românească i-a obligat pe „părinţii fondatori” ai naţiunii româneşti să recurgă la un arbitru suveran şi independent. Timp de peste 40 de ani, marele rege Carol I a făcut zi de zi o muncă de salahor pentru a zidi temeliile României moderne şi, mai ales pentru a civiliza şi urbaniza lumea politică fanariotă de pe malurile Dâmboviţei. Iată că, spre nefericirea noastră, a clujenilor, pentru care ziua de 13 octombrie va rămâne cea mai neagră din cele 7300 care s-au scurs din decembrie 1989, un nou cerc al evoluţiei naţionale s-a deschis. Şi, odată cu el, s-a reaprins şi flacăra mitului „bunului neamţ”, chemat să salveze ţara şi naţia din prăpastia în care gunoaiele politicianiste le-au împins cu voioşie în ritm de fa major. Am văzut cu toţii, nu-i aşa, logica, argumentaţia şi emoţia cu care a fost chemat şi adus, de peste mări şi ţări, dl. Klaus Johanis. Neamţul de la care se aşteaptă atât de mult. Ca fiu al Banatului, fostă provincie administrată direct de Casa imperială de la Viena, ca om ce m-am format în spiritul şvăbesc nu pot decât să cred şi să dau crezare mitului. Mă opresc aici nu înainte de a-i mulţumi Domnului că nu mi l-a scos în cale pe Emil Boc, că altfel ori aş fi fost bumbăcit de sepepişti ori aş fi făcut puşcărie pentru ultraj. Pur şi simplu l-aş fi luat la palme pentru incredibila tâmpenie politică că a ascultat de nişte neica nimeni şi l-a demis pe Nica. Asta îl face vinovat pentru toate piedicile care i se vor pune Clujului. Amin! ( Editorial publicat si in editia din 15 octombrie a Foii Transilvane)

Autor: Ion Novacescu. Vizualizări: 126. Comentarii: 0. Punctaj: 0. |
|
TAG-uri: Vezi toate articolele din Politica. |
|