29.10.2009
Clujul, la ruleta ruseasca a istoriei
V-a ispitit vreodată gîndul diavolesc să vă testaţi nervii şi norocul jucînd „ruleta rusească”? Dacă nu ştiţi cum, vă spun că jocul e simplu şi în acelaşi timp îţi poate aduce, în fracţiuni de secundă, îmbogăţirea pentru că mizele în bani sunt enorme. O singură mică problemă e, şi anume că jucătorul mizează cu propria sa viaţă. Adică, se pune un cartuş în butoiaşul unui pistol Colt, se învârte butoiaşul, repede, repede, se pune pistolul la tâmplă şi se apasă pe trăgaci. Ce urmează fie e noroc fie epilogul demenţei sau disperării unui om. Dacă un om îşi poate permite luxul să joace la „ruleta rusească”, cu atît mai mult cu cît reuşita îi aduce îmbogăţirea, unei comunităţi, unui oraş de talia Clujului îi este interzis să facă un asemenea gest, oricare ar fi ispita.Vai şi amar a fost de toate comunităţile locale şi naţionale care au făcut prinsoare cu moartea şi au jucat „ruleta rusească” cu propriul lor destin. Cu speranţa naivo-dementă că fie vor cuceri şi domina lumea, fie vor evita abisul istoriei.Cazul naţiunii germane care a mizat totul pe nebunia criminală a lui Hitler e simptomatic, în acest sens. Fără a urmări forţarea unei comparaţii istorice, întrucât scara la care facem analiza e incomparabilă, ne permite să spunem că, din păcate, din cauza evoluţiei conjuncturii politice interne Clujului i s-a pus acum un pistol încărcat pus la tâmplă. Iar cineva a pornit deja mecanismul infernal al butoiaşului care se va învârti în ritmuri lente, de picătură chinezească, până în seara zilei de Moş Nicolae. Când, bubuitura ori îi va aduce un cadou excepţional, ori îi va poci faţa cu forţa a o mie de de bâte ciobăneşti şi va da semnalul de start al Festivalului naţional de tras şuturi în cur Clujului şi clujenilor. E cea mai al naibii „ ruletă rusească” la care a jucat acest oraş din 1989 încoace. Miza jocului e rămânerea temporară a Clujului în cercul puterii prin persoana lui Emil Boc şi continuarea finanţării în ritm accelerat a dezvoltării şi a proiectelor sale de investiţii sau deschiderea unui drum nou prin care acest minunat oraş îşi va recâştiga locul în ierarhia puterii naţionale. Destinul politicianului în coşul căruia Clujul şi-a pus toate ouăle e sinonim acum cu destinul oraşului, indiferent că acceptăm sau nu această realitate. Îmi pare mie sau eşecul lui Boc va atrage după sine şi intrarea Clujului într-o eră a boicotului, izolării şi stagnării în timpul căreia restul lumii va dori să ne plătească poliţele pentru eşecul premierului pe care l-am dat ţării. Nici măcar pe vremea lui Funar miza nu a fost atât de mare şi pur şi simplu mă ia cu fiori când mă gândesc la variantele puse-n joc şi la sirenele care vor începe curând să cânte pentru a-l ademeni pe parior să comită sau să oprească gestul. Situaţia e cu atât mai groznică cu cât Clujul e împins cu spatele la zid şi pare a nu avea altă opţiune decât aceea de a-şi provoca destinul, apăsând pe trăgaci. Habar n-am ce să fac pentru a-mi ajuta oraşul şi mă tem rău de ce va fi după Moş Nicolae, pentru că semnele nu-s bune pe autostrada politicii româneşti: un Emil Boc sfârşit şi ofilit pe propriile picioare şi liste de guverne noi în care clujenii nu-s. Doamne, ajută-ne! ( Editorial aparut si in Foaia Transilvana )
|