31.03.2010
Saptamana Patimilor
În cazul lui Hristos, fiul lui Dumnezeu, a durat o săptămână şi a culminat cu Marea Biruinţă a Învierii din moarte, după şase zile blestemate de ispite, chinuri, trădări şi insuportabilă tortură.. La români, Săptămâna Patimilor e perpetuă. Se derulează săptămână de săptămână, necontenit, de douăzeci de ani. Neîntrerupt. Zi de zi acelaşi chin şi aceeaşi tortură instrumentate de către idolul, prefăcut în stat, pe capul oamenilor. Zi de zi aceeşi voinţă a românilor de a continua să reziste şi să meargă mai departe, luminaţi de speranţa că ziua de mâine va aduce, în sfârşit, Binele dorit, căutat şi aşteptat. Săptămână de săptămână, ani după ani de stres, de lipsuri, de spaime şi teamă continuă pentru acest neam totuşi atât de blând, de tolerant şi de paşnic. Cazne care n-au fost şi nu sunt provocate de străini, ci de cei puşi de popor să le fie lideri şi călăuzitori în pribegia prin blestemata Vale a Tranziţiei. Care nu se mai sfârşeşte şi care,... Doamne!, ne tot învârte-n cerc aducându-ne, după zeci şi sute de săptămâni acolo de unde am pornit. La poalele Dealului Golgotei româneşti unde satrapii politici, deghizaţi în sfinţi, se pregătesc de zor pentru o nouă răstignire. În schimbul a 30 de nenorociţi de arginţi cu care-şi pot petrece zilele fericiţi şi nopţile cu pastile şi cu droguri. Neamul ăsta, care de fiecare dată mă gândesc cu cea greşit la naşterea sa de a fost blestemat aşa de rău, şi care-i vorbit şi văzut aşa de rău în lume, merită să fie înălţat în calendarul lumii ca „ Sfântul Patimilor Nesfârşite”. Nicio o altă naţie de pe continentul ăsta, în ultimii 20 de ani, nu cred că a fost nevoită să treacă prin supliciile atâtor vineri negre ca naţia română. Mai sunt în Europa asta civilizată şi bogată popoare chinuite de câte-o lovitură năprasnică a sorţii însă nu mai există altul care să aibă parte de atâta nefericire şi atâta neîmplinire, ca cel românesc. Românii din cauza asta n-au fost creştinaţi de nimeni şi s-au născut creştini pentru că soarta lor în lume e să trăiască generaţie de generaţie patimile hristice. Să le simtă pe pielea lor, de la copil la părinte. Fără pauză sau odihnă. De la Răsăritul până la Asfiinţitul Soarelui. De mai bine de 2000 de ani Mesia-i aşteptat de restul lumii să revină pentru a ne readuce în Eden. Noi românii, cred, că suntem singurii care nu-l aşteptăm pe Hristos să revină deoarece noi, săptămână de săptămână, păşim alături de El prin Ierusalimul Speranţei, ne rugăm şi sperăm în grădina Ghetsimani, suntem vânduţi pe arginţi mărunţi de miile de Iuda care se prefac că ne sunt prieteni, suntem judecaţi şi condamnaţi şi apoi, spre drumul către Golgota, în fracţiuni de eoni, când nu mai poate, cărăm, noi toţi cei 21 de milioane, Crucea Binecuvântată. Şi acolo, în vârf de deal, ca tâlharul cel bun mergem alături de Mântuitor în neant şi tot împreună cu El, a treia zi, o luăm de la capăt. Pănă la sfârşitul veacurilor. Cred.
|